Istoric

Sfânta M?n?stire Bistri?a Vâlcea

 

 Cu voia Tat?lui ?i cu ajutorul Fiului ?i cu s?vâr?irea Sfântului Duh, începutu-s-a acest sfânt hram întru numele Adormirii N?sc?toarei de Dumnezeu în zilele lui Io Neagoe voievod ?i domn a toat? ?ara Româneasc? ?i ctitorii jupan Barbu marele Ban ?i Pârvu vornicul ?i Danciu ?i Radu ?i jupan Preda ?i s-a s?vâr?it pe vremea egumenului Marcu. Cu mâna mult gre?i?ilor Dobromir, Dumitru ?i Chirtop. Ispravnic jupan Stoian. S-a început ?i s-a s?vâr?it la anul 7028, luna lui octombrie 1.

 

Veche vatr? monahal?, Sfânta Mân?stire Bistri?a este situat? în zona de la poalele mun?ilor C?p??ânii, odinioar? împ?durit?, pe malul drept al apei gr?bite a Bistri?ei de unde î?i va fi primit denumirea de provenien?? slavon?, “bîstro” însemnând “repede”. A fost construit? de la început  ca o cet??uie, c?ci  în zona submontan?,  via?a comunit??ilor monahale se desf??ura mai lin, departe de hotarul primejduit al Dun?rii. Zona Râmnicu-Vâlcea-Târgu-Jiu era, totodat?, ?i cea mai populat?, mai activ? ?i num?rul mare de centre urbane ce s-au dezvoltat în epoc? m?rturise?te despre o anumit? înflorire economic?, raportat? la circula?ia de oameni  ?i bunuri de peste munte în leg?tur? cu Transilvania ?i Balcani ?i despre politica balcanic? a domnitorilor români care sistematic aduceau ?i a?ezau me?te?ugari balcanici în zonele subcarpatice.

Dovezile arheologice au confirmat aici locuirea de milenii a zonei pân? aproape de construirea primului stat dac, condus de Burebista (sec.I, î. Hr.). M?rturisesc despre acestea  fragmentele de ceramic? din culturile Co?ofeni, Glina, Verbicioara, începând cu anul 650 î.Hr., cel mai reprezentativ sit arheologic al comunei fiind necropola Ferigile – Coste?ti, cu o suprafa?? de peste 9000 mp, dar nu ?i singurul. La 5 km spre nord de Ferigile s-a descoperit o alt? necropol? hallstatian? datând din jurul anului 450 î.Hr., primele dovezi arheologice fiind scoase la iveal? înainte de primul r?zboi mondial,cu prilejul amenaj?rii grajdurilor ?colii de subofi?eri care ocupase cl?dirile mân?stirii. Pe parcursul reabilit?rii unor funda?ii, în anul 1962, tot în aceast? incint?, sunt descoperite alte fragmente ceramice, ceea ce  a determinat Muzeul Jude?ean Vâlcea ?i pe profesorul Gheorghe Petre Govora s? cerceteze necropola hallstatian? de la Bistri?a[1]. De atfel, dovezile de continuitate a locuirii dacice din zon? au fost atestate de cetatea dacic? de la Buridava – Ocni?a, situat? la 30 km spre vestul ?i estul Carpa?ilor.

De?i au existat cet??i dacice de piatr? ?i la Bistri?a sau la Arnota, materialul de construc?ie se presupune c? a fost folosit ulterior la ridicarea celor dou? a?ez?minte.

Lâng? Mân?stirea Horezu, pe Dealul Morii[2], la nici 3 km dep?rtare de Coste?ti, s-a descoperit un tezaur din dinari romani datând din anii 78-34 î.Hr. ?i o moned? datând din 223 d.Hr., ceea ce atest? faptul c? pe v?ile locuite ale râurilor Horezu ( Romani ) ?i Bistri?a, civiliza?ia roman? p?trunsese deja. Cea mai concludent? dovad? de romanizare a vechilor daci de pe teritoriul Coste?tilor o constituie toponimele latine din întreaga zon? sudic? a localit??ii, zon? de contact efectiv cu cuceritorii romani : c?tunul Ferigile, satele V?ratici ?i Coste?ti, fostul c?tun Gru?etu, c?tunul S?c?turi, dealurile B?cila, Coasta Rea, Sudi?, Corne?el, Plopi? ?i Sulac. Linia de st?pânire roman? nu dep??ea zona bine delimitat? la nord de dealurile D?roaia, Stogul ?i P?durea Mare[3] , f?r? a exclude schimbul continuu de valori materiale ?i culturale între sudul ?i nordul localit??ii. Dup? retragerea roman? de pe teritoriul Daciei, dispus? de Aurelian în anul 271 d.Hr. sub presiunea marilor migra?ii, teritoriul actual al Coste?tilor a r?mas, datorit? vechiului drum de acces subcarpatic, într-o continu? leg?tur? cu civiliza?a roman?, apoi bizantin? din sudul Dun?rii, de unde a penetrat progresiv spre zona noastr? credin?a cre?tin? ortodox?, fiind elocvent? descoperirea fibulei digitale romane din Coste?ti pe teritoriul necropolei hallstattiene Ferigile în 1960-1964, încadrat? în secolele VI -VII d.Hr., de tradi?ie romano-bizantin?.

Migra?ia slav? a l?sat urme în fondul lexical, atestate din plin pe toponimele locale din Coste?ti ( 40 % ) ?i din antroponimele g?site în vechile hrisoave, care ne permit s? reconstituim par?ial istoria secolelor VII – X pe teritoriul actual al localit??ii.

Prima zon? de toponime slave se situeaz? compact în zona central – nord – vestic? a comunei, cuprinzând satul Bistri?a, c?tunele C?line  ?i Ml?ci, dealurile Stogul ?i Neagota, râul Bistri?a, precum ?i mun?ii Cl?bucet, Z?noaga ?i Govora.

A doua zon?, având propor?ii mai restrânse, se situeaz? în partea central-estic? a localit??ii, cuprinzând c?tunul Blezeni, platoul fluviului Lunca, dealurile Z?ton, Jidova, Jaroste, Sleme, Lazuri, Gl?voci. De asemenea, mai întâlnim toponime slave în punctul Rovine în sudul extrem al comunei ?i muntele Comarnice în nord-estul extrem.

Într-o prim? faz?, migra?ia s-a produs pe direc?ia sud-nord, de-a lungul râului Bistri?a pân? în zona montan? înalt? a izvoarelor Bistri?ei, cu p?strarea toponimelor de origine geto-dac? – M?gura Alb?, Bulzu, Cuca, Gurguiu ?i o a doua faz? produs? pe direc?ia actual? Rm.Vâlcea, Ocnele Mari, Gl?voci – Coste?ti, slavii stabilindu-se în c?tunul Blezeni (central-est ), oprindu-se în masa compact? de localnici din c?tunele Coste?ti, Sec?turile ?i Gr?me?ti, popula?ia autohton? asimilând o serie de noi cuno?tin?e agricole ?i de cre?tere a animalelor.

În secolul  XIII, pe teritoriul Olteniei se cristalizeaz? primele forma?iuni prestatale române?ti : cnezatele lui Seneslau, Litovoi ?i Farca?, cele din urm? situându-se chiar pe teritoriul vâlcean.  În aceast? perioad? este probabil ca localit??ile de la poalele Muntelui Buila s? devin? de sine st?t?toare sub denumirile cunoscute ast?zi.

Legenda întemeierii satului B?rb?te?ti coboar? toponimul acestuia în anul 1273 când Ladislau al II-lea, regele ungur, învinge ?i ucide pe cneazul Litovoi într-o lupt? decisiv? pe teritoriul Vâlcei, iar fratele acestuia, B?rbat, reu?e?te s? se r?scumpere, întemeind apoi satul B?rb?te?ti[4].

Legenda întemeierii satului Coste?ti spune c? sub poalele muntelui Buila s-au a?ezat în vechime trei fra?i ciobani : Costea, B?rbat ?i Dobre, întemeind satele Coste?ti, B?rb?te?ti ?i Dobriceni. Putem data apari?ia toponimului Coste?ti în a doua jum?tate a secolului XII, în vremea lui Litovoi ?i Farca?.

Secolul XIV marcheaz? lupta de neatârnare a românilor din sudul Carpa?ilor ?i f?urirea statului centralizat – ?ara Româneasc?, amintind con?inutul unei alte legende locale culeas? în secolul XVII ?i transmis? de secretarul  personal al voievodului Constantin Brâncoveanu, Antonio Maria del Chiaro, despre construirea Mân?stirii Arnota de c?tre legendarul Negru-Vod?.

Tradi?ia local? a întemeierii Coste?tilor este reluat? la începutul secolului al XIX-lea când pomelnicul bisericii Gru?e?u din 1834, începe cu “Io Radul Voevod Negrul”, apoi “Io Basarab voevod, întâiul Basarab” ?i “Io Matei voevod, Basarab”.

F?urirea primelor forma?iuni prestatale române?ti din nordul Olteniei era deci proprie extinderii cultului cre?tin – ortodox ?i întemeierii a?ez?mintelor monahale în Oltenia.

Datorit? izol?rii sale, a facilit??ilor oferite de pe?terile calcaroase din zona bistri?ean? ?i a posibilit??ilor de asigurare a existen?ei, aceste locuri au atras c?lug?ri siha?tri înc? de la 1300, ipotez? sus?inut? de arhim Chiriac Râmniceanu[5].

Într-un moment istoric în care ??rile Române se confruntau cu neîncetata amenin?are otoman?, adoptând o politic?  defensiv? în c?utarea unui echilibru, aceast? pasivitate politic? ?i militar? de la sfâr?itul secolului al XV-lea  ?i începutul secolului al XVI-lea este compensat? de activitatea cultural? ?i artistic? prin intermediul c?reia domnitorii Radu cel Mare ?i Neagoe Basarab au reu?it s? exercite un eficient mecenat spiritual în întregul Orient ortodox ca succesori ai basileilor bizantini.

În?elegând c? în acest moment cel mai eficient mod de a rezista presiunii otomane este unitatea spiritual? a supu?ilor, Radu cel Mare ?i Neagoe Vod? au fost, înainte de toate, preocupa?i de reorganizarea vie?ii biserice?ti a ??rii, reîntocmind Mitropolia de la Târgovi?te ?i întemeind Episcopia Buz?ului. Tot prin grija lui Radu cel Mare , se tip?rea aici la M?n?stirea Bistri?a în 1508  “Liturghierul”, inaugurând activitatea tipografiei din ?ara Româneasc?, primul stat din sud-estul european care beneficia efectiv de inova?ia lui Guttenberg.

Continuând politica cultural? a înainta?ului s?u, Neagoe Basarab s-a f?cut cunoscut pretutindeni prin rafinamentul c?rtur?resc ?i prin neostenita grij? pentru l?ca?urile de cult în fruntea c?rora avea s? a?eze ctitoria sa f?r? pereche de la Curtea de Arge?.

Urmând exemplul domnitorului lor, principalii boieri ai ??rii au în?l?at propriile ctitorii pe care s-au ostenit s? le înzestreze cu odoarele de cult necesare, gesturi nu doar de adânc? ?i sensibil? pietate a c?ror origine isihast? este neîndoielnic?, ci ?i acte de necesar? pruden??. Baldovin logof?tul, Radu ?i Gal zidesc la începutul secolului al XV-lea Glavaciocul vechi; în secolele XV-XVI, Craiove?tii, Buze?tii ?i Flore?tii construiesc sau sus?in uneori mai multe mân?stiri fortificate, r?spândite pe întreg cuprinsul ??rii, refugii în gr?bitele retrageri peste hotar ?i redute puternice în caz de asediu.

În evul mediu românesc, mân?stirile ad?postesc nu doar odoare ?i c?r?i sfinte sau  hrisoave despre danii ?i scutiri, ci înse?i familiile ?i averea mobil? a ctitorilor, ascuns? prin taini?e sau zidit? chiar în clopotni?e (Cozia), motiv pentru rivali s? “strice mân?stirea”, iar pentru fondatori s? o refac?. Distrugerea Bistri?ei Vâlcene, ctitoria puternicilor Craiove?ti, a fost precedat? ?i urmat? de episoade similare.

Fra?ii Craiove?ti, jupanii Barbu, Pârvu, Danciu, Radu au oferit Domnului ?i au înt?rit mai multe mân?stiri. Pe lâng? Bistri?a, a c?rei zidire începea din 1488, dup? cât se pare, în imediata vecin?tate a unei biserici mai vechi, închinate Sfântului Mare Mucenic Procopie, tot lor li se atribuie ?i prima mân?stire de la Sadova, Topolni?a ( refacerea de la 1450 ), Jitianu, Bucov??ul vechi (ante 1509), Gura Motrului. Tot Craiove?tii doneaz? mo?ii Tismanei ?i Coziei, sate sau venit anual mân?stirilor athonite Xenophonton, Sf.Pantelimon, Sf.Pavel, ajut? la zidirea Mân?stirii Krušedol din Serbia ?i a basilicii San  Giorgio dei Greci de la Vene?ia.

Cump?rând de la Constantinopol în 1497 moa?tele Sfântului Grigorie Decapolitul ?i înzestrând ctitoria de la Bistri?a cu ele, boierii Craiove?ti înt?resc pozi?ia acestui a?ez?mânt monahal ca al doilea centru de spiritualitate ortodox? din ?ar?, dup? Mitropolia din Curtea de Arge?, unde se aflau moa?tele Sfintei Muceni?e Filofteea, aduse în secolul al XIV-lea de voievodul Alexandru Nicolae Basarab (1352-1364).

Dintre cei patru fra?i, Barbu se retrage din via?a politic? în 1520, c?lug?rindu-se la Mân?stirea Bistri?a, iar sora lor, Mu?a, se retrage ca monahia Magdalena, la Corbii de Piatr?, schit rupestru din Mun?ii Arge?ului, datând de la sfâr?itul veacului  al XIV –lea ?i ref?cut  la 1506. În casa lui Pârvu Craiovescu  este crescut cu grij? ?i dragoste p?rinteasc? Neagoe, “cel din os domnesc”, viitorul domn Basarab, iar între urma?ii lui Radu Craiovescu se vor num?ra, prin c?s?toria fiicei lui Maria cu marele vornic ?erban – domnitorii veacului al XVII-lea : Radu ?erban, Constantin ?erban, ?erban Cantacuzino  ?i Constantin Brâncoveanu.

Cu zestrea lor de odoare liturgice, mo?ii, venituri, din v?mi sau scutiri, cu importanta bibliotec?  pe care o de?inea în secolul al XVI-lea, având aproape optzeci de manuscrise ale unor texte esen?iale pentru spiritualitatea ortodox?, Mân?stirea Craiove?tilor de la Bistri?a a însemnat pentru ?ara Româneasc? tot atât de mult ca Neam?ul  pentru Moldova. Familia Craiove?tilor, de o anvergur? politic?, economic? ?i cultural? modest? la acea dat?, a ?tiut s?-l pre?uiasc? pe eruditul, dar intransigentul patriarh Nifon al Constantinopolului, construind pas cu pas personalitatea celui ce avea s? devin? Neagoe Basarab Vod? (1512-1521).

Gloria Craiove?tilor s-a cl?dit în mare parte târziu, în vremea lui Basarab cel Tân?r (1477-1482), consolidându-se apoi sub domniile lui Vlad C?lug?rul ?i a lui Radu cel Mare, fiul s?u (1496-1508), într-o perioad? de pace la nordul Dun?rii. Evenimentele din sudul ??rii, transformarea Croa?iei în pa?alâc la 1493, a Muntenegrului  în sangeac la 1499, aduseser? Peninsula Balcanic? sub st?pânire turceasc?, determinând un ultim val de emigra?ie sârbeasc? spre Muntenia ?i Moldova. Au trecut astfel în principate, uneori ?i în Transilvania, familiile fra?ilor despo?i sau cnezi : Brancovici, Iac?ici, Bal?. Dintre fiicele lor ?i-au luat so?ii trei boieri Craiove?ti, domni munteni, moldoveni, iar Maxim Brancovici, fost despot de Srem, devine mitropolitul ??rii Române?ti. O dat? cu nobilimea sârbeasc? ?i muntenegreasc?, au trecut Dun?rea  ?i mul?i me?te?ugari, artizani ?i c?rturari, a c?ror prezen?? se va face puternic sim?it? ?i în via?a artistic? ?i în cancelariile vremii.

Zugravul Dobromir din Târgovi?te, care împodobise Biserica Mân?stirii Dealu în 1515 ?i avea s? zugr?veasc? în 1564 biserica Tismanei, r?spunde patru ani mai târziu, în 1519, comenzii boierilor Craiove?ti pentru a înfrumuse?a Mân?stirea lor de la Bistri?a, de data aceasta ajutat de Dumitru ?i Chirtop .

Din categoria broderiilor liturgice, printre multe alte piese de o nepre?uit? valoare, o men?iune special? îi revine epitrahilului  de la Bistri?a – d?ruit de Barbu Craiovescu, oper? care înt?re?te presupunerea c? monastirea ad?postea ?i un atelier de broderie.

De asemenea, arta metalelor pre?ioase se bucur? de o deosebit? cinstire la Curtea domneasc? din vremea lui Neagoe Basarab, fiind cunoscute leg?turile acestuia cu marile centre de  orfevr?rie de la Sibiu ?i Bra?ov. S-au  p?strat din acea perioad? chivotul monastirii Bistri?a (ante 1507), d?ruit de ctitorii Craiove?ti, c?delni?e, potire, panaghiarul ?i ferec?turile bistri?ene. Toate acestea vorbesc despre o  not? plin? de somptuozitate ?i elevat? sobrietate în modalit??ile stilistice diferite, evocând elemente de limbaj artistic specifice canoanelor din vechea tradi?ie bizantin?, dar ?i ornamente gotice ?i orientale.

De?i fusese grav avariat? de o incursiune armat? a lui Mihnea Vod? cel R?u în 1509,  avea s? fie grabnic recl?dit? în 1510, astfel încât în 1512, mân?stirea avea ob?te ?i egumen proprii.

Din hrisovul voievodului Vlad Vintil? de la Slatina (1532-1535), datat 12 februarie 1533, afl?m c? “au jefuit ungurii Mân?stirea ?i au t?iat ?i pe c?lug?ri, atunci au pierit ?i c?r?ile”, probabil documentele privitoare la propriet??ile funciare de?inute de mân?stire. În urma confrunt?rii otomanilor care aduceau pe noul domn Vlad Înecatul  cu o?tile trimise de ?tefan Mailath, voievodul Moise ?i marele ban Barbu II  Craiovescu cad în lupt?, iar ungurii au devastat mân?stirea.

Mân?stirea Bistri?a trece  printr-o perioad? de îndelungat? suferin?? dup? moartea ultimului demnitar descendent direct din familia ctitorilor, egumenii ei desf??urând ac?iuni sus?inute pentru ap?rarea propriet??ilor ?i privilegiilor mân?stire?ti. Cu toate acestea, via?a ob?tei de c?lug?ri se desf??ura având o bogat? activitate cultural?, mai ales în limba român?. Apare aici, în 1573, primul act mân?stiresc redactat în limba român? de egumenul Eftimie ieromonahul.

Egumenii bistri?eni, ei în?i?i rug?tori, dar ?i oameni de arte neîntrecu?i,  formau aici importante ?coli de cultur?: ?coala slavon?, ?coala slavo-român?, ?coala de limba român?. În secolul al XVII-lea, Monastirea Bistri?a a avut un rol important în evenimentele politice ?i culturale ale ??rii, ad?postind, în 1600, oastea lui Mihai Viteazul. În 1610 este g?zduit aici ca înalt oaspete mitropolitul Matei al Mirelor (1550-1624), primul cronicar care men?ioneaz? Bistri?a, iar în 1613  se prime?te delega?ia care îl înso?ea pe patriarhul Chiril al Alexandriei.

În a doua  jum?tate a secolului al XVII-lea, Monastirea Bistri?a este înzestrat? cu racla de argint aurit pentru sfintele moa?te (1656), dona?ie a voievodului Constantin ?erban (1654-1658) ?i a Domni?ei B?la?a, primind vizita patriarhului antiohian Macarie III, înso?it de arhidiaconul Paul de Alep, care nota despre Bistri?a c? “ e cl?dit? întocmai ca o fort?rea??, fiind vestit? în toat? ?ara pentru pozi?ia ei înt?rit? ”.

Ca descendent al familiei Craiove?tilor,vel sp?tarul Constantin Brâncoveanu  restaureaz? în 1683 mân?stirea, unde “multe a înfrumuse?at ?i din nou a f?cut”, înt?rindu-i propriet??ile, potrivit Pisaniei sculptate în piatr?, încastrat? în zidul actual al clopotni?ei.

La sfâr?itul secolului al XVII-lea ?i începutul veacului al XVIII-lea se poate vorbi despre “marea lavr? bistri?ean?”, m?rturie fiind cele patru schituri : Pe?tera, Peri, P?pu?a ?i Patruzeci de Izvoare(Supiatr?), mân?stirea cunoscând o nou? perioad? de progres, atât spiritual, cât ?i economic. Arhimandri?ii Partenie, Paisie, Ilarion ?i ?tefan, egumeni c?rturari, dar ?i  cu o bogat? activitate gospod?reasc?, formeaz?  ob?tea în spiritul isihast al Sfântului Ierarh Antim.

În vremea r?zboiului ruso-turc (1787-1792), monastirea este pr?dat? de armat?, ca ?i celelalte a?ez?minte din apropiere, situa?ia repetându-se ?i în timpul revolu?iei lui Tudor Vladimirescu, când cl?dirile au fost grav avariate ?i incendiate , “când au venit ?i turcii în ?ar?”, egumenul num?rându-se printre sprijinitorii mi?c?rii pandurilor. La acestea s-au ad?ugat deterior?rile datorate  cutremurului din 1838.

Starea avansat? de degradare la care ajunsese ctitoria Craiove?tilor îl determin? pe arhimandritul Gavriil-egumenul s? înainteze domnitorului Gheorghe Bibescu în 1845 un memoriu, care are ca rezultat decizia acestuia de a reface monastirea, începând lucr?rile în 1846, cu sprijinul arhitec?ilor Ioan Schlatter ?i Scarlat Beni?, pân? în 1848. Au fost întrerupte vreme de câ?iva ani, abia în 1852 reluându-se lucr?rile de ?antier, iar la 15 august 1855, Biserica Mân?stirii este sfin?it? de c?tre mitropolitul Nifon al ??rii Române?ti, în cinstea Adormirii Maicii Domnului, fiind prezen?i domnitorul Barbu ?tirbei ?i so?ia.

Peste câ?iva ani, dup? vizitele domnitorului Al. I. Cuza  (1859) ?i a lui Al.Odobescu, pentru a inventaria obiectele din tezaurul cultic ?i patrimoniul cultural, podoabele bisericii au fost ridicate, averile secularizate, iar ob?tea împiedicat? s? se regenereze prin primirea monahilor mai tineri.

Domnitorul Carol I, vizitând în 1867 Mân?stirea Bistri?a , decide s?-?i fac? aici re?edin?a de var?, iar în 1878 se discut? problema desfiin??rii Mân?stirii Bistri?a..

În 1881, o comisie alc?tuit? din speciali?ti (arhitec?i, pictori)  stabile?te restaurarea mân?stirii, urmând ca, din 1883,  aici s? se instaleze ?coala de Subofi?eri, Ministerul Cultelor cerând ca “acei câ?iva monahi s? fie permuta?i la mân?stirea Polovragi”.Abia în 1907, arhimandritul Ambrozie Bos?nceanu încearc? s? refac? ob?tea monahal? de la Bistri?a. O dat? cu stabilirea aici a Societ??ii “Acoper?mântul Maicii Domnului ” în 1912, se va ajunge în situa?ia ca la 24 mai 1948, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s? decid? ca Mân?stirea Bistri?a s? se transforme în mân?stire de monahii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, pân? în 1959, când mân?stirea a suferit aplicarea decretului 410.

În cl?dirile mân?stirii s-a instalat Grupul ?colar nr.14 – Bistri?a, care a func?ionat aici pân? în 1982, din 1984 cl?dirile trecând iar??i sub administrarea Sfintei Episcopii a Râmnicului, care deschide în 1986 lucr?rile ?antierului de restaurare sub coordonarea Preacuviosului P?rinte Arhimandrit Veniamin Micle.

Din 1992, Preasfin?itul P?rinte Episcop Gherasim Cristea decide ca s? fie aduse monahii care s? contribuie la finalizarea lucr?rilor  ?i, al?turi de rug?ciune, s? revigoreze via?a monahal?, în tradi?ia spiritual? a acestui sfânt l?ca?, prin munca de restaurare ?i conservare a obiectelor de patrimoniu bisericesc ?i na?ional.

Tân?ra ob?te monahal? se afl? sub îndrumarea Preacuvioasei  Maici Stare?e Mihaela Tama?. M?n?stirea Bistri?a este iar??i l?ca?ul unde sufletele noastre cer ajutor dumnezeiesc ?i mângâiere, sub ocrotirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, ca “unii pre al?ii ?i toat? via?a noastr? lui Hristos Dumnezeu s? o d?m“.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

---