Biserica din lemn din Grămeşti
Biserica din Grămeşti – este cea mai veche biserică a satului Costeşti, din câte se mai păstrează în forma lor de la început. Este interesantă, atât prin felul construcţiei de lemn, cât şi prin trecutul ei, fiind zidită de mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti (†1668) ctitor şi la biserica din Bălăneştii Horezului.
Inscripţia săpată în lemn la intrare , în traducere , prezintă următorul cuprins: “Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, acest Sfânt hram dumnezeiesc l-a ridicat în slava şi cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu trudă Arhiepiscopul şi Mitropolitul chir Ştefan. S-a zidit din temelie până la săvârşire în zilele lui Io Grigore voievod, în anul 7173 (1664). Am scris eu Popa Stan”.
Ascunsă între copaci, pe un bot de deal „mărginit de o vâlcea la sud şi o pădure de pini”, biserica de lemn a mitropolitului Ştefan este cea mai veche biserică dintre cele care se păstrează în forma iniţială din localitatea Costeşti, la cca 100 m pe partea dreaptă a drumului comunal DC 150 Costeşti – Pietreni.
Conform unei legende culeasă de la bătrânii satului de către arhimandritul Gavriil Referendaru, biserica de lemn din Grămeşti a fost ridicată de către mitropolitul Ştefan lângă mormântul soţiei sale. Radu Creţeanu motivează locul ctitoririi prin faptul că mama mitropolitului era localnică.
Biserica este ridicată pe fundaţiile din piatră ale unei biserici mai vechi de la începutul secolului al XVII – lea, al cărei slujitor era tatăl preotului Stan Grama, inscripţie din 1668, om cu carte, venetic, dar cu dare de mână, care l-a determinat pe mitropolitul Ştefan să ridice din temelie lăcaşul ce poartă numele Grămeştilor. Având un statut special încă de la ctitorie, biserica prezintă la exterior numeroase inscripţii funerare în pereţii de lemn, multe încă nedescifrate, ca un adevărat registru, toate aflate pe peretele sudic şi la altar.
Aurelian Sacerdoţeanu susţinea ipoteza că a fost terminată până în octombrie 1664, ultimul an de domnie a lui Alexandru Ghica, menţionat în Pisanie. După ridicarea bisericii, mitropolitul Ştefan o înzestrează cu icoane împărăteşti şi praznicare, fapt menţionat în inscripţia din 1666 pe icoana Adormirii Maicii Domnului de la Altar. Lăcaşul a fost pictat de zugravul Bogdan, în 1668, în tempera pe lemn, executată pe un strat de preparaţie pe suport de pergament.
În 1935, Aurelian Sacerdoţeanu distingea încă tabloul votiv cu portretul mitropolitului, vizibil până în 1968, azi dispărut. Se mai văd fragmente de pictură în naos şi pronaos, de factură mai recentă, aparţinând sfârşitului de secol XIX.
Arhitectura bisericii din lemn a Grămeştilor este unică în Oltenia. Având formă de navă, biserica este construită în plan dreptunghiular, cu dimensiunile 15 × 5,60 × 5,80 m, cu pridvor deschis şi compartimentată specific lăcaşelor de cult ortodoxe : pronaos, naos şi altar.
Întrucât în Ţara Românească în arhitectura bisericilor de zid, pridvorul a fost integrat abia în vremea lui Constantin Brâncoveanu, pridvorul deschis de la Grămeşti este de inspiraţie populară, adaptând proporţii comune deschiderilor folosite în arhitectura cultă din Transilvania la expresia plastică tradiţională locală, arhitecturii populare executate din lemn.
O altă particularitate a planimetriei este retragerea trapezoidală a pereţilor de nord şi sud ai pronaosului şi naosului, astfel încât încăperile se îngustează spre absida altarului[1].
Soclul este din piatră de calcar făţuită, înalt de 2,5 m la vest, sub pridvor şi de 0,40 m la altar, adaptat amplasamentului. Restul locaşului este realizat integral din lemn de stejar, îmbinat în coadă de rândunică, folosind cuie de lemn.
Ancadramentul lat, tăiat în formă de acoladă cu patru lobi este încrustat cu motive ornamentale populare.
Accesul se face lateral, prin uşa decupată în latura sudică a pridvorului, urcând o scară de piatră. Pridvorul pardosit are nouă stâlpi ciopliţi, cu capiteluri la partea superioară, susţinând grinzile tăiate în acoladă pe care sprijină brâul zimţat. Brâul suportă descărcarea grinzilor de susţinere a acoperişului către stâlpi, imitând cornişa de cărămidă. Alţi doi stâlpi suplimentari susţin palierul scării. Deasupra intrării în pronaos se află pisania sculptată de către popa Stan.
Compartimentarea pronaos – naos se face printr – un perete plin, din dulapi de lemn, în care este practică deschiderea de acces. Boltite semicilindric, cele două încăperi au câte două travee susţinute de arce semicirculare, descărcate pe console. În peretele naosului, sunt practicate trei ferestre mici două orientate către sud şi una spre nord.
Altarul este de formă poligonală, având cinci laturi, acoperit de o boltă semicilindrică, racordată la o calotă. Prezintă un interesant proscomidiar, de formă triunghiulară, ce străpunge peretele nordic al altarului, susţinut de doi stâlpi. Acoperirea se face „în patru ape frânte cu piatră”, cu şiţă lată despicată.
Biserica din Grămeşti mărturiseşte despre perioada de conturare în arhitectura monumentală de zid a modificărilor spaţiale de provenienţă populară, inspirate din structurile de lemn ( v. pridvorul, ridicarea pe console a bolţilor, pentru restrângerea spaţiului de acoperit, întâlnite în arhitectura bisericilor de lemn ).
[1] Gh. Bondoc, op. cit., pag. 156-162
Biserica Ciorobeşti
Biserica Ciorobeşti – se află în cătunul Ciorobeşti din satul Pietreni. A fost zidită în anul 1750 de către egumenul Antonie de la Mănăstirea Bistriţa. Biserica este construită din zid, având plan dreptunghiular, fără turlă şi acoperită cu şindrilă. Întrucât este amplasată într-o zonă ferită de vânturi puternice la est, vest şi sud, s-a conservat foarte bine. Arhitectura este asemănătoare celei folosite la Schitul Supiatră din Pietreni, dar având pridvor deschis, pe cinci arcade susţinute pe coloane cilindrice, cu pronaos şi naos, luminate de câte o fereastră îngustă dreptunghiulară practicată în pereţii dinspre nord şi sud. Altarul are latura estică semicirculară, cu o singură fereastră în est, zugrăvită în 1788 de Danciul Zugrav şi ucenicul său Ion Tudor, autorul icoanei de danie a Sfântului Grigorie Decapolitul a bisericii, în 1775. În biserică se păstrează portretele ctitoriceşti, al egumenului Antonie, al proegumenului Ilarion şi al lui Popa Nicola, cel dintâi preot slujitor, precum şi al monahului Ioanichie. Pomelnicul bisericii a fost scris între anii 1869-1876 şi a fost publicat de către istoricul Aurelian Sacerdoţeanu. Hramul bisericii este “Intrarea în Biserică“. Cimitirul este de la 1864 şi are 1000 mp. Şi în această biserică se oficiază serviciul religios.
Biserica veche din Costeşti ( Gruşetu )
La baza dealului Lazuri şi mahalaua Gruşetului, într-o poziţie deosebit de plăcută, se deschide privirii vechea biserică parohială a Satului, mărginită la sud de valea Jidovii, iar la vest cu drumul de acces Costeşti – Blezeni. Ansamblul arhitectural al bisericii Gruşetu este amplasat la 1 km de centrul comunei Costeşti, către satul Pietreni. Fosta biserică parohială, nu a mai fost folosită pentru desfăşurarea cultului din 1934.
Ansamblul este compus din biserică, turn clopotniţă şi curtea interioară. În trecut, în apropiere era cimitir parohial şi în urmă cu câţiva ani se mai vedeau crucile de la morminte.
Conform pomelnicului bisericii publicat de istoricul Aurelian Sacerdoţeanu în anul 1935, biserica a fost construită înainte de luna octombrie 1801 ( 1799 – 1801 ), pe vremea lui Alexandru Moruzi, probabil în locul alteia mai vechi, cu sprijinul egumenului Mânăstirii Bistriţa, arhimandritul Constandie, şi a enoriaşilor, fiind închinată Adormirii Maicii Domnului.
Biserica actuală nu are pisanie. Ţinând seama de referinţele pomelnicului datat 1804, şirul domnitorilor începe cu Matei Basarab, ceea ce întăreşte presupunerea că a existat o biserică mai veche în Gruşetu, încă dinainte de anul 1650. Istoricul Athanasie Mironescu avansează ipoteza anului 1709 ca dată de construire a bisericii, neprecizând sursa informativă, an în care egumenul Bistriţei, arhimandritul Ştefan a ctitorit şi alte biserici din Costeşti. Pomelnicul de la 1834 consemnează că arhimandritul Antonie egumenul ( 1751 ) a ridicat “din temelie” această biserică, informaţie susţinută şi de o altă însemnare pe o Evanghelie aparţinând bisericii “cea din lemn” de la satul Costeşti, ”fiind şi noi ctitori acolo la leat 7259 (1751)[…] Antonie, arhimandrit Bistriţii”.
Satul Costeşti a avut o altă biserică de lemn în Munteni, al cărei cimitir, împreună cu biserica au fost roase de ape. Este probabil să fi fost mutată din Munteni la Gruşetu, dar este o ipoteză neconfirmată încă.
Deşi este construită din lemn, biserica a fost iniţial zugrăvită în interior, după cum reiese din pomelnicul consemnat în 1804 chiar de Ilie D. Mierlă zugravul. Această zugrăveală a fost restaurată / completată în 1833 de Partenie Zoba, monah bistriţean, iar în 1834 biserica Gruşetu a fost acoperită din nou cu şindrilă şi pardosită, fiind înzestrată cu obiecte de cult, odăjdii, cărţi bisericeşti şi steag, începându-se demersurile în vederea ridicării unei clopotniţe şi achiziţionării unui clopot.
Cu prilejul restaurării din 1885, în vremea când preot paroh era Matei Grigorescu, se adaugă bisericii un pridvor, având ferestre şi tavan, care se tencuieşte la exterior. În 1892, pictorul Ilie Dumitrescu a zugrăvit pe suport de tencuială simplă, pe peretele exterior ( sud ) – Sfinții Apostoli Petru şi Pavel şi Sfântul Mucenic Dimitrie, la intrare în pridvor ( vest ) – tabloul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la intrare în pronaos – Adormirea Maicii Domnului, în dreapta intrării – tabloul cu Intrarea în Biserică a Precistii. Patru din cele cinci reprezentări iconografice sunt într-o stare destul de bună, deşi au o vechime de 110 ani. Acelaşi autor a zugrăvit şi biserica de zid din Săcături între 1918 – 1919.
Biserica de lemn din Gruşetu are forma unei nave drepte, de 5 × 14 m, cu absida altarului poligonală şi uşor decroşată. Iniţial, compartimentarea avea pronaos (3,70 × 5m), naos (4,80 × 5m) şi altar cu cinci laturi (4 × 3 m). Ulterior s-a adăugat pridvorul din lemn, închis (2,50 × 3,20 m). Întreaga construcţie este acoperită cu sarpantă din lemn cu învelitoare de şiţă, unitară, în patru ape. Biserica nu are turle şi nici alt accent volumetric.
Structura de rezistenţă este din bârne din lemn de stejar, îmbinate tradiţional, fără cuie metalice. Pronaosul dreptunghiular este acoperit pe lungimea celor două trasee cu câte o boltă semicirculară podită cu dulapi subţiri de stejar, iar trecerea de la intrarea în pronaos este acoperită cu tavan. Iniţial, această trecere avea rolul unui mic pridvor de protecţie a intrării. Între pronaos şi naos există un perete din lemn, în care este decupată trecerea.
Naosul este format din trei travee boltite semicircular şi prezintă câte o fereastră pe laturile de nord şi de sud. Se mai păstrează mobilierul şi strănile.
Catapeteasma, având trei deschideri, nu se mai păstrează integral, ci doar grinda transversală de susţinere, unde pictura este executată direct pe lemn. Pe cadrul lat al uşilor împărăteşti, se mai văd şi astăzi picturi în medalion, cu sfinţi mucenici, încadraţi de motive geometrice.
Celelalte două cadre sunt pictate doar în motive florale şi geometrice. Singura pictură de la catapeteasmă ce se păstrează şi astăzi este cea a Sfintei Cruci, cu Răstignirea Domnului.
Altarul este boltit semicilindric cu scândură, pe lungimea unei travei, lângă catapeteasmă. Pe celelalte laturi este boltit cu o calotă sferică, formată din trei sectoare convergente către catapeteasmă, fiind prevăzut cu câte o fereastră pe laturile de nord şi est şi o uşă pe latura sudică.
În centrul altarului este amplasată Sfânta Masă, cioplită din piatră masivă şi placată cu lemn. Întreg spaţiul interior este pardosit cu scândură de stejar, pereţii exteriori fiind făcuţi din dulapi groşi de stejar, îmbinaţi, prinşi între stâlpi înalţi de 2 m. Grinzile de sprijin descarcă întreaga greutate pe o temelie joasă ( 30 – 50 cm ) din piatră obişnuită.
Turnul – clopotniţă ( 1840 ), de plan pătrat, a fost construit din zidărie de cărămidă şi piatră de calcar, având două nivele, şarpantă din lemn. Este amplasat în axul bisericii.
La exteriorul turnului se desfăşoară un amplu program iconografic, păstrându-se încă, deşi fragmentar, icoana hramului “Adormirea Maicii Domnului” şi pisania sculptată în piatră.
Planşeul intermediar are structură din lemn, ca şi acoperişul. Accesul se face pe latura estică a turnului, direct de la nivelul solului, iar accesul la nivelul clopotelor se face tot pe latura estică, prin intermediul unei scări masive din lespezi de piatră, adosată peretelui. La partea superioară prezintă patru deschideri largi, arcuite.
Fără a avea dimensiuni impresionante, turnul are proporţii frumoase, păstrând încă pe registrele superioare picturile murale exterioare originale, cu excepţia laturii nordice, unde s-au pierdut din pricina intemperiilor.