Schitul Păpușa

Schitul Păpuşa

• Scurt istoric
• Descriere
• Pictura

 

Odinioară schit şi metoc al Mânăstirii Bistriţa, Biserica de la Păpuşa este amplasată la ieşirea din Cheile Bistriţei, pe malul stâng al râului, pe o stâncă numită în trecut  Muntele Eleon. Toponimul „Păpuşa” datează încă de la 1537, aşa cum reiese dintr-un hrisov din acele timpuri.

Urmând o potecă abruptă din drumul local spre Mânăstirea Arnota, se intră pe micul platou cu largi deschideri spre Mânăstirea Bistriţa şi Peştera Sfântului Grigorie.

Monument istoric încadrat în categoria valorică A, Schitul Păpuşa pare a fi ancorat în istoria monastirii Bistriţa. Ctitorit în sec.al XVIII – lea, când limba română se impusese definitiv în lăcaşurile de cult, inscripţiile picturii din schit sunt realizate în limba slavonă, ceea ce a determinat pe unii cercetători să atribuie întemeierea lui boierilor Craioveşti. Această ipoteză este susţinută şi de copia din 1830 a tabloului votiv din secolul al XV – lea, reprezentând retragerea banului Barbu Craiovescu la mânăstire, copie în care apare şi imaginea Schitului Păpuşa.

Documentar, biserica este menţionată în zapisul de la 10 noiembrie 1710, când o familie vindea egumenului Ştefan al Bistriţei „o vie …care să fie stăpânită de călugării Schitului zidit în muntele Eleon, cu hramul Sfântului Grigorie Decapolitul, de robul lui Dumnezeu chir Ştefan egumen ot Bistriţa, ca în veci să aibă bună pomenire”.

Iniţial se presupune că biserica era înconjurată pe laturile de est şi sud de chilii amenajate pentru călugării cărturari din obştea Mânăstirii Bistriţa, care se retrăgeau aici pentru a traduce din literatura patristică manuscrise cu caracter bisericesc şi laic.

Dintre aceştia, cel mai cunoscut şi apreciat rămâne Dionisie,  Eclesiarhul Mânăstirii Bistriţa, autorul gravurii reprezentând Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul (1796), al Pomelnicului Schitului Păpuşa (1800), decorat cu frumoase miniaturi, în care se atestă pentru prima dată toponimul Pietreni al fostului sat Târsa din Costeşti, menţionând că schitul era loc de pelerinaj al boierilor Jieni, la fila 23 [1].

Sprijinit de către stareţii Mânăstirii Bistriţa până în 1807, atât din punct de vedere material, cât şi din cel al preocupărilor spirituale şi al călăuzirii duhovniceşti, în 1858 Schitul devine biserică parohială, fiind menţionat la 1876 de arhimandritul Ghenadie Enăceanu ca având „Biserica şi câteva chilii, astăzi în stare de ruină”. După instalarea Şcolii de Subofiţeri în 1883, schitul a fost devastat, distrugându-se chiliile şi risipindu-se obiectele şi materialul din inventarul bisericii, pentru a deveni „circ de cai pentru petreceri” [2]. Biserica a continuat să se afle în 1915 în administrarea mânăstirii, revenind în 1916  la parohia Pietreni, al cărei cimitir se afla în curtea Schitului. Deşi preluată în 1927 din nou de către mânăstire, la 28 februarie 1928 devine printr-o hotărâre chiriarhală biserică filială a Parohiei Pietreni – Bistriţa, aşa cum a rămas până astăzi, cu toate demersurile întreprinse de conducerea mânăstirii Bistriţa până în prezent.

„Mic şi gingaş monument agăţat pe o stâncă la gura defileului apei Bistriţa”[3], biserica fostului schit Păpuşa are o planimetrie dreptunghiulară, la exterior 4,5 m × 9,5 m, cu pridvorul restrâns cu cca 70 cm faţă de peretele naosului, având altar, naos cu turlă şi pridvor închis. Accesul se face pe latura sudică.

Absidele laterale sunt de tip poligonal, având câte trei laturi. Deasupra naosului se ridică pe o bază pătrată, înaltă, turla, construită în plan octogonal, fiind considerată de N.Ghica – Budeşti un exemplar rar al tipului III de turlă, apărută la monumentele veacului al XVII-lea şi care aminteşte de turla bisericii Arnotei.

Arcele în boltă descarcă pe coloana pridvorului prin capiteluri pătrate pe un soclu înălţat, iar într-o imagine din 1908, coloanele erau zugrăvite cu spirale. Acoperişul este confecţionat din şindrilă în patru ape.

Pridvorul, având laturile de nord şi de sud retrase faţă de naos, este prevăzut cu şase coloane şi două semicoloane cilindrice, pe care se descarcă arcade în semicerc, asemenea pridvoarelor de la biserica Bolniţei şi de la biserica din Pietreni, construite în acelaşi interval de timp, pridvor închis încă dinainte de 1908 probabil, datorită amplasamentului, spre a fi ferit de intemperii.

Având o tratare simplă a faţadelor, tratare care pune minunat în evidenţă proporţiile echilibrate ale volumelor de arhitectură, biserica schitului Păpuşa se încadrează minunat în fundalul Cheilor Bistriţei.

Decoraţia în lemn a catapetesmei de la schitul Păpuşa se poate înscrie între sculpturile  epocii brâncoveneşti.

În acest delicat univers vegetal, imaginea lui Hristos – Emanuel binecuvântând încununează panourile uşilor împărăteşti, deasupra Buneivestiri şi medalioanelor – Soarele şi luna. Panouri – podeea cu inscripţii în slavonă completează compoziţia ce are ca piese centrale icoanele Maicii Domnului şi a lui Hristos, de o frumoasă execuţie miniaturistică pe fond de aur, alături de cea Sfântului Grigorie Decapolitul, ocrotitorul schitului.

Pictura murală este facere a zografilor  Iosif ierodiaconul şi a ieromonahului Teodosie, în 1712 încheiindu-se lucrările de pictare a bisericii. Inscripţionată în limba slavonă, limbă des folosită în sec.XV – XVI faţă de sec.al XVIII – lea, când se întrebuinţa limba română, pictura bisericii de la Păpuşa poate sprijini afirmaţia că la zidirea  schitului din 1712 s-a restaurat, de fapt, un schit mult mai vechi, presupunând că absida altarului şi o parte din temelia bisericii sunt constituite din fragmente salvate şi conservate ale unei biserici din vremea boierilor Craioveşti.

Cu o ţinută stilistică aparte, pictura murală a schitului se încadrează între realizările curente ale epocii. În Altar se păstrează iconografia clasică.

În bolta turlei, reprezentarea lui Hristos înconjurat de cetele îngereşti domină registrele de prooroci şi apostoli corespunzând lungimii tamburului. La baza turlei găsim liturghia îngerească, iar în pandantivi, simbolurile evangheliştilor. Pe arcele care descarcă turla sunt zugrăviţi mucenici şi în intradosul arcelor – apostoli. În timpanul către sud – scena Schimbării la Faţă domină naşterea lui Hristos şi Botezul Său prin dimensiune şi repartiţia dinstinctă a personajelor. Fereastra, cu Mântuitorul în mandorlă binecuvântând sfinţii mucenici Serghie şi Vah, este străjuit de reprezentarea sfinţilor militari Gheorghe şi Dimitrie. Analog, programul iconografic al peretelui nordic păstrează scena Învierii în registrul superior al timpanului, alături de Aducerea la Templu şi Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului, Sf.Militari Teodor Tiron şi Teodor Stratilat, iar în fereastră – reprezentarea Îngerului de mare sfat şi a Sfinților Mucenici Iacov Persul şi Gudelie.

Peretele vestic este dominat însă de reprezentarea supradimensionată a ctitorilor în tabloul votiv : Constantin Brâncoveanu, Doamna Maria, copiii Constantin şi Safta, încadraţi de registrul inferior al sfinţilor cuvioşi: Gherasim, Eftimie cel Mare, un alt sfânt cuvios şi Ştefan Savaitul. Central, deasupra intrării, vedem tema vieţii şi a morţii, transfigurate în Hristos: sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul, proorocul Iona şi parabola vieţii omului.

În pridvor, deasupra ancadramentului de intrare găsim pisania sculptată în piatră. În registrul superior se păstrează imaginea Sf.Grigorie într-o nişă, încadrat de Sf.Arh.Gavriil şi Maica Domnului, mărturie a faptului că, iniţial, pridvorul fusese conceput ca pridvor deschis, dar a fost completat cu zidărie împotriva curenţilor reci de aer dinspre cheile Bistriţei, aflate în imediata vecinătate.

În  boltă, se păstrează imaginea lui Hristos Emanuel, încadrată de cete îngereşti, descărcând pe pandantivi cu cei patru arhangheli : Mihail, Gavriil, Uriil şi Rafail. Arcele sunt zugrăvite cu mucenici şi apostoli, ca și în naos. Registrul median cuprinde scene referitoare la viaţa Maicii Domnului, ocrotitoare a călugărilor şi a tot poporul : Bunavestire, Vizitaţia şi Îndoiala lui Iosif, Închinarea magilor, Maica Domnului preamărită pe tron şi Fuga în Egipt. În registrul inferior, străjuiesc sfinţii cuvioşi: Antonie şi Teodosie – de o parte şi de cealaltă a intrării, Sava şi Onufrie, iar în panoul vestic găsim imaginea ctitorilor : Iordache Creţulescu vel postelnic căsătorit cu Safta Brâncoveanu, fiica voievodului şi jupan Andronache.

La 4 noiembrie 1835, Gheorghe Zugravul  ot Bistriţa adăuga icoanele în frescă ale sfinţilor Nicolae şi Ioan Botezătorul, „pe cheltuiala lui”, lângă tâmpla bisericii.

Tratarea plată a figurilor, decorativismul detaliilor, exemplificat prin drapajelor minuţios executate, hieratismul convenţional al mişcărilo, al atitudinilor şi frontalitatea uşor dezamorsată, de răsucirea laterală, discretă, a capetelor sugerează o sfântă vorbire cu Dumnezeu, trimiţând la arta iconarilor şi miniaturiştilor tradiţionali.