Schitul Peri
Amplasată pe malul stâng al râului Bistriţa, într-un cadru natural pitoresc, Biserica de la Păr este destul de veche, din 1689, fără a suferi modificări constructive ale zidăriei. Odinioară metoc al Mânăstirii Bistriţa, vreme de două secole, Schitul Peri a funcţionat ca lăcaş de închinăciune pentru vechii ţigani robi ai mânăstirii, având ca hram Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Ctitorii bisericii au fost egumenul Paisie al Bistriţei şi logofătul Pârvu Cantacuzino : „Ale Tale pentru ale Tale înainte aducând nimic vrednic putem săvârşi, Împărate Hristoase, şi ca şi văduvei mângâieri primeşte, ce întru slava Ta şi cinste Prea Curatei Maicii Tale şi pururea Fecioară Maria am ridicat zidind casa aceasta noi robii Tăi [...] august …10 leat 7197 ( 1689 )”.
Din motive încă necunoscute, biserica Schitului a rămas nepictată până în 1788. Icoana hramului din exteriorul bisericii a fost pictată şi inscripţia de alături realizată de zugravul Nicolae. În 1788, în vremea egumenului Nectarie, pe cheltuiala ieromonahului Gherman are loc zugrăvirea în frescă la interior a lăcaşului de către Ioan Pop Tudor. În 1798, Schitul Peri era tot în subordinea Mânăstirii, care se ocupa de asigurarea cu cărţi de cult şi cele necesare Serviciului religios, aşa cum reiese din manuscrisul „Pomelnicului” bisericii, început de Dionisie, eclesiarhul mânăstirii Bistriţa. În 1801, arhimandritul Constandie Peloponesiotul, egumenul, ctitorul bisericilor Gruşeţu şi Săcături, înzestrează schitul cu un clopot.
Biserică de planimetrie dreptunghiulară, cu compartimentare caracteristică, biserica de la Peri se înscrie în categoria B a monumentelor istorice. Accesul se face în axul est – vest, printr-o uşă cu ancadrament în piatră, sculptată în lemn de castan, în 1688, deosebit de valoroasă, provenind de la Biserica Veche a Mânăstirii. Inscripţia cu litere latine pe trei canaturi indică, probabil, numele meşterului : Basili Iarok Shigir. Din pronaos se trece în naos, existând o delimitare spaţială dinstinctă, analog schitului de la Păpuşa, cu deosebire că nu este situaţia unui pridvor închis ulterior şi folosit ca pronaos, ci pronaosul este conceput ca spaţiu închis de la început.
Altarul este poligonal, cu cinci laturi, cu o singură fereastră în ax. Impresionează prin echilibrul compoziţional şi scara întregii arhitecturi.
Faţadele sunt decorate în cărămidă aparentă, având câteva registre de modenatură, delimitare prin tonuri simple de cărămidă, decroşată faţă de planul vibrat al zidăriei de umplutură.
Astăzi, biserica este deschisă cultului religios şi are în apropiere un cimitir. În acest cimitir se află groapa comună a luptătorilor anticomunişti, ucişi în anul 1949, în lupta cu forţele ministerului de interne, pe teritoriul localităţii Costeşti. Pe crucea de lemn amplasată după anul 1989, aflăm următoarea inscripţie: “În memoria eroilor din grupul de rezistenţă armată anticomunistă – Arnota – căzuţi în luptă tragică în prima zi a Sf. Paşti 1949, Ion Diaconescu, Mircea Băncescu, Ion Bănică, Nicolae Angheluş, Gheorghe Huţanu, Ghiţă Starovici, Ştefan Fufă. Dumnezeu să-i odihnească”.