Schitul de Supiatră
A fost zidit în anul 1701 de Stefan Ieromonahul, ajuns apoi egumen al Mănăstirii Bistriţa şi care a ctitorit şi biserica schitului Păpuşa. Zidirea acestei biserici s-a făcut pe temeliaunui edificiu mai vechi. Alexandru Odobescu a găsit la biserica amintită obiecte de cult datate 1694. A fost mai întâi o biserică de lemn, ce a necesitat lucrări de refacere. Anul zidirii – 1701 este precizat în pisania de la intrare. În biserică aflăm portretele ctitorilor, Ştefan egumenul Bistriţei, Grigore proegumen al Bistriţei, Lavrentie şi Gherasim de la Bistriţa, popa Petru Schiteanu din Pietreni.
Inainte de anul 1763, probabil în timpul războaielor turco-austriece, când episcopul Climent al Râmnicului, a înzestrat-o cu cărţi, biserica a fost descoperită şi jefuită de turci. A fost refăcută şi înzestrată cu podoabe, iar pictura a fost refăcută mai târziu, la 1775, de Grigore proegumen al Mănastirii Bistriţa, împreună cu Gherman eclesiarh şi Lavrentie monah, purtător de grijă fiind popa Pătru Schiteanu, cum se arată în inscripţia pictată, învrednicindu-se cu aceasta Efrem Zugravul. Acoperişul a fost refăcut în anii 1784 şi 1831. Biserica de la Pietreni, a fost găsită în anul 1935 de către istoricul Aurelian Sacerdoţeanu (originar din Costeştii Vâlcii) în stare foarte rea. Ulterior a fost refăcută şi în ea a continuat să se oficieze cultul religios. Cimitirul satului se află puţin mai departe de biserică.
Atestată documentar din 1701, de formă dreptunghiulară, având 6 × 20 m, biserica este construită din zidărie de cărămidă, fără turlă acoperită cu şindrilă. Iniţial, pereţii nordic şi sudic erau întăriţi cu contraforţi. Astăzi se păstrează doar cel nordic.
Pridvorul este închis, sprijinit pe opt coloane circulare şi două semicoloane din zidărie de cărămidă, legate cu arcade înguste în semicerc. Boltit cu o calotă sferică, între două bolţi în arc, se aseamănă pridvorului de la Bolniţa Bistriţei, adăugat în 1710 de acelaşi ctitor, egumenul Ştefan.
Deasupra vechii intrări, azi zidită, s-a decupat un ornament dreptunghiular, ca o nişă semicirculară, unde în 1779 a fost zugrăvit în frescă Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul bisericii, nişă încadrată de torul prins între două rânduri de cărămidă în zimţi. Stâlpii pridvorului erau pictaţi în benzi spirale, terminându-se în capiteluri pătrate. Arcadele sunt prelucrate la exterior prin chenare rustice, ca şi torul. În 1908, latura de nord a pridvorului, ca şi spaţiul dintre primele două coloane spre nord erau zidite, pentru a-l proteja împotriva intemperiilor. Astăzi, pridvorul este complet închis.
Pronaosul pătrat, boltit cu o calotă sferică este despărţit de naos printr-o nişă, „ce aminteşte de veacurile anterioare”. Această trecere, împreună cu bolţile în arc sunt elemente specifice veacului anterior ctitoririi, arătând „prima epocă a noului stil de la sfârşitul veacului al XVII – lea”.
Naosul este dreptunghiular, boltit cu o calotă sferică pe pandantivi, cu catapeteasmă de zid, având doar două deschideri.
Având o formă originală, altarul este compus din alăturarea a trei nişe practicate în peretele estic, semicircular. Nişa centrală permite luminii să modeleze discret spaţiul interior. Cele trei nişe sunt vizibile din exterior, peretele rotunjit prezentând trei segmente cilindrice alăturate.
Faţadele sunt extrem de simple, singurele elemente de ornament plastic sunt icoana hramului şi brâul ce înconjură edificiul.
Clopotniţa schitului se află în prezent la limita vest – sud a vechiului zid de incintă de acum trei sute de ani, astăzi păstrat fragmentar.