Grupul psaltic SFÂNTUL GRIGORIE DECAPOLITUL este un tânăr grup, având în componenţa sa maici din obştea Sfintei Monastiri Bistriţa, mănăstire închinată Adormirii Maicii Domnului, unde se păstrează încă dintru începuturi moaştele Sfântului Cuvios Grigorie din Decapolia(780-842).
Din iniţiativa Preacuvioasei Maici Starețe, Stavrofora MIHAELA TAMAŞ, maicile ce participau la cântarea de strană au început studierea muzicii psaltice, râvnind să cunoască mai mult din tradiția spirituală bizantină, pentru a mărturisi prin lucrare şi cuvânt despre continuitatea vie a tradiției muzicii psaltice, alături de tradiția iconografică. Drumul nu a fost uşor, dar încet, cu binecuvântare şi rugăciune, drămuind timpul între ascultare, studiu şi strană, aceste eforturi s-au reflectat în desfășurarea zilnică a celor șapte laude, încununate cu dumnezeiasca Liturghie, precum și în participarea la prăznuirile Sfinților din eparhie și la alte evenimente ce au avut loc în cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului. La dorinţa credincioşilor, a fost realizată prima înregistrare într-un studiou profesionist, conţinând cântările din cadrul Vecerniei şi Litia de la Slujba Sfântului Cuvios Grigorie(20 noiembrie), ocrotitorul mănăstirii.
Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, în 2010, odată cu înregistrarea CD-ului cuprinzând cântările de la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Grigorie, grupul psaltic a primit numele acestui mare apărător al dreptei credinţe.
Am dori să aducem osebite mulţumiri cu acest prilej celor care prin contribuţia şi răbdarea lor ne-au călăuzit până acum , celor care ne ajută să cunoaştem frumuseţea plină de mărturisire a muzicii psaltice bizantine şi ne însufleţesc să o transmitem şi acelora care îşi îndreaptă paşii către mănăstirea noastră, dăruindu-le prin aceasta mărturia apostolică: Dumnezeu dragoste este(I Ioan 4,8).